how they play

Cand privesc un animal care se joaca, stand la panda si apoi, de-o data, napustindu-se, ma gandesc cu ce suntem noi, „astia” diferiti de el. Imi vine clar in minte ce spun mare parte din manualele despre comunicarea umana, ca ceea ce ne distinge de el e capacitatea noastra de a emite si recepta simboluri; abilitatea dea a coda si de a decoda sensuri, deci posibilitatea de a atribui un sens comun fiecarui element care ne compune "simfonia". Comunicarea umana e ca o simfonie clasica. Diferenta majora insa, e-n originea ratiunii. Ratiunea animalului are punctul de plecare in instinctul de supravietuire; motiv pentru care tot ceea ce face este pentru a supravietui. Ratiunea animala e condusa de lupta pentru putere: violenta e inerenta si apare atunci cand vine vorba de hrana, de inmultire si de teritoriu. In orice caz, ratiunea de a fi a animalului este aceea de a exista.
Pentru noi, "astialaltii", din cauza simbolului, ratiunea de a exista e completata de aceea de a semnifica. Omul exista si semnifica; insusi faptul ca exista nu e de ajuns pentru a spune ca el si semnifica. Instinctul de supravietuire, as zice, e completat de un instinct de a simboliza, sau, altfel zis, instinctul de suprevietuire e instinctul de simbolizare. Mathematically speaking,omul exista daca si numai daca emite si recepteaza sensuri. Sensul sau e insusi sensul. Sensul animalului e instinctul de supravietuire. Nimic nou sub soare.