paradox de furnica

Iti povesteam despre soare şi..despre furnici...tu râdeai, cum adică furnicile n-au creier repetai, poate sunt roboţi. şi după asta îţi explicam cum mi se pare de incredibil că nişte furnici aşa mici fac atât de multe, clădesc imperii, şi cu toate astea nu au creier. or fi având o boabă de creier, imi zici. şi continuu să te întreb oare ce gândesc furnicile roşii despre cele negre sau dacă pot să facă asta..tu spui că poate vorbesc despre modă, despre ce se mai poarta. mi se pare absurd, furnicile au lucruri fundamentale de discutat. şi totuşi îmi amintesc, când eram mici, stricam muşuroaiele de furnici. şi tu făceai asta, nu-i aşa? ca să le vezi reacţia, cum se agită să repună totul la loc..e genetic. aşa cum noi avem trebuinţe şi ne naştem păstrând moştenirea genetică a predecesorilor noştri în creierul reptilian, aşa sunt şi furnicile. dar ele sunt mai deştepte. ele ştiu ce au de făcut din prima. şi mai fac ceva interesant. clădesc şi trăiesc împreună.

bărci sau despre plutire

am luat cu mine tot. cele 5 lucruri de care nu mă pot despărţi vreodată. nu, rujul nu e inclus. nimic din ce ar putea să mă facă să par alta. şi nici cărţile nu le-am luat, nici creioanele colorate.
am luat de fapt ceva care face cât toate cele 5 şi mai mult, mult mai mult decât atât. e o barcă. din cele liniştitoare. din cele care te duc acolo unde ţi-ai dorit să ajungi încă de când erai copil. din cele care pot să te ducă în larg şi pe care poţi sta întins fără probleme cu burta la soare. e albastră. seamănă cu cele albe, dar nu se compară la calitate. materialul e indubitabil unul bun, cel mai bun. asta ar trebui să te convingă să-ţi iei şi tu una. ce zici?