vineri, 13 martie 2009

Creativ cultural

A fi "cultural creative" a devenit un subiect frecvent pe agenda discuţiilor mouth-to-mouth, dar şi în cadrul conferinţelor şi mă bucură enorm să văd asta. Pentru că de mult mi-am pus problema conştientizării existenţei unei astfel de subculturi care apreciază valorile umane, naturale, care să fie un exemplu de stil de viaţă, de mod de a fi. Un alt exemplu în afară de cel care promovează eludarea valorilor, uitarea lor, aruncarea lor. Un alt pattern, o redirecţionare a valorilor.

Lucrarea The Cultural Creatives: How 50 million People are Changing the World scrisă de Ray şi Andreson a apărut în 2000, iar în 2008, colectivul de iniţiativă de la SNSPA, publică o serie de cercetări privind evoluţia valorilor în societatea românescă. În 2009, subiectul devine din ce în ce mai abordat.
Ce mi se pare important e faptul că, pentru a fi un cultural creative, trebuie să conştientizezi trăsăturile unui cultural creative. Din acest motiv am început să scriu despre asta şi să observ cu atenţie curentul cultural creative. Poate că e momentul să afli că nu esti singurul care crede în altfel de valori şi pe care le promovează, poate că e timpul să prinzi mai mult curaj în acţiunile tale zilnice, pentru că în state sunt vreo 50 de milioane de astfel de oameni, iar în Europa vreo 70-80 de milioane. Află mai multe despre tine, deci, chiar aici http://www.culturalcreatives.org/questionnaire.html .



marți, 10 martie 2009

Stakeholder Forum

Teoria stakeholderilor se pare a fi puternic corelata cu strategia de sustenabilitate a unei companii, indiferent de mărimea sau de profilul ei.
Asta pentru că stakeholderii sunt părţile interesate, părţile afectate de activitaţile unei corporaţii, dar, mai mult decât atât, sunt una din roţile care menţin vertcalitatea, sunt un pilon de susţinere. Browse-uind diverse materiale cu privire la teoria stakeholderilor, am dat peste un forum al stakeholderilor, o bază interesantă de materiale pe care vă invit să le vizionaţi. Enjoy!

http://www.stakeholderforum.org/1index.php