"Vă dorim călătorie plăcută !"

nu vreau să comentez ambuteiajele care se formează în Bucureşti atunci când plouă...toată lumea face asta şi e normal să te revolţi pentru asta: nu ajungi la timp, stai ore întregi în autobuz cu nişte necunoscuţi care suspină şi încep să dea din picioare de nervi...mi s-a părut amuzant..probabil pentru că eu nu mă grăbeam să ajung undeva...dar cel mai amuzant a fost când, după o oră de stat în 385 pe un traseu pe care în mod normal se fac 5 minute, intră urmăroarea frază: "vă dorim călătorie plăcută!". Pentru câteva minute, toată lumea, încruntată şi agitată, a zâmbit...un zâmbet ironic, e adevărat, dar un zâmbet, un zâmbet conspirativ...E adevărat că situaţia în care toţi ne aflam...ne-a determinat să receptăm mesajul ratb-ului într-un mod ironic...şi atunci m-am gândit: dece să nu aibă ratb ul în situaţii de genul ăsta anumite mesaje, cu un conţinut comic, pe care să le difuzeze? Unora s-ar putea să nu le ardă, dar măcar le-ar mai distrage atenţia ...şi nu ar mai avea atât de multe riduri..

de florii...în curtea ţăranului român

Meşteşugari de peste tot din România, cuibăriţi în casele de la Muzeul Satului au venit să ne aducă tradiţia, de Florii, ca să ne amintească de frumuseţea lucrurilor simple...ce bine te simţi şi ce sentiment vibrant când îi vezi cum fac arta...ouă încondeiate...şi conştiinţa mea de viitor om de pr îmi spune...făcând o comparaţie cu Muzeul satului din Suceava, care nu prea are vizitatori de obicei...că sărbătorile adună oamenii la Muzeul Satului din Bucureşti- aşa a devenit un loc popular...dar mai e un mic detaliu: unii din cei care vin aici...vin cu dorinţa de a-şi aminti şi de a simţi putin din atmosfera de la bunici (amintire pe care, inevitabil, am avut-o şi eu... interesant cum unele locuri îţi amintesc de altele...mirosul de fân uscat, câmpul de spice de grâu...toate mi-au venit în minte cât am stat acolo).Mai sunt şi părinţii care vin cu copiii pentru a le arăta o bucăţică din tradiţie... sentiment reconfortant...

Intraţi! Sunteţi bine veniţi!

Loc memorial. Piaţa Universităţii

un film documentar, născut aproape arhivistic, al acestei memorii care îşi pierde din valoare..."Loc al memoriei. Piaţa Universităţii"- Valeriu Antonici, Mihai Bănică-demonstrează că încă nu s-a descoperit un leac pentru vindecarea memoriei...un film care îi întreabă pe oameni în plină stradă ce anume le evocă acest loc- parte din imaginarul Revoluţiei din 89.Distincţia dintre memorie şi istorie este fundamentală. Aşa începe discursul lui Mihai Bănică. Pentru că memoria implică participare, istoria se povesteşte, memoria se simte, se "doare".

Piaţa Universităţii este ambivalent: este un loc al memoriei, dar şi un loc al istoriei...un loc luminat, dar care astăzi trebuie să îşi redobândească acea lumină. Mi-am dat seama, vizionând şi trăind acest film care surprinde reprezentarea pe care românii o au despre acest moment din memoria României, amalgamul care este astăzi Piaţa Universităţii: contrastul frapant dintre loc al sacrificiului şi simbolurile lumii consumeriste,bannere publicitare, loc al suporterilor pentru a sărbători...nu există nicio ordine ... Şi care va fi viitorul Pieţei? Se întreabă autorul...

Ce se va întâmpla cu acest loc al memoriei-mă întreb- vă întreb şi pe voi.

dialog de stele in zi

-de multe ori te gandesti ca poate e mai bine sa renunti...ca poate e mai simplu, ca poate va fi mai bine asa...si apoi, iti amintesti ca asta ar fi o dovada de slabiciune...nu se preteaza la tine..dar totusi...oare n-ar fi mai simplu daca as renunta? ce ma face sa continui?
-pofta.Dorinta de a starui si incercarea de a astepta...speranta...acel ceva lipicios, care apare atunci cand vrei sa renunti..."we all are made out of stars"scria pe tricoul cuiva.
-dar stelele..mor si ele...dispar pentru totdeauna din bolta. Nu e nicio cale de intoarcere...there is no way back...cum poti sa spui ca suntem facuti din stele?
-vorbesc de o constelatie...suntem facuti din stele care mor...si din stele care se nasc...iar cele care mor sunt inlocuite mereu de cele care se nasc..e un circuit, intelegi?stelele care se nasc umplu golul lasat de cele care mor..nu suntem niciodata la fel..nu ramanem aceiasi...
-si daca...stelele nu s-ar mai naste? ce s-ar intampla cu constelatia atunci?
-atunci...trebuie sa astepti sa se faca noapte...noaptea naste stele...

Mo s-a intors!!

after the rain comes sun, after the sun comes rain again...N-o sa incep prin a explica motivele pentru care nu am mai postat nimic pe blog...n-am mai vrut si gata...acum, am revenit pentru o vreme...si asta pentru ca olimpiadele comunicarii au inceput si pentru ca vrem, nu vrem, trebuie sa ne bloguim pentru asta...Sooo!!! Blogareala!!!

Interesant cum daca nu esti constrans de anumite imprejurari, nu ajungi sa faci lucruri...ma gandeam zilele trecute la asta...ideea e ca nu stiu cat de mult imi place sa ma disec...pentru ca blogul e ca un laborator de disectie..nu stiu cat de mult vreau sa spun despre mine..nu stiu cat de mult vreau sa ma expun...sa incep sa ma dezbrac in fata voastra...in fine..in primul rand nu inteleg de ce ar sta cineva sa citesca ce am spus...la cate se intampla astazi..de ce te-ar interesa gandurile mele? ca am ajuns sa citim mai mult bloguri decat carti..poate e adevarat..dar totusi...oricat de mult m-as stradui sa inteleg motivele pentru care sa scriu pe blog, nimic nu se intrezareste la orizont...bloguim, pur si simplu...si facem loc unei noi clase sociale: blogger-ul!!!
Mo, the blogger, is here to take a glimpse!

OC !!!

HAI PE STADION!!