Urme pe oglinzi de bile

Se ia o oglida de bile si trei degete de la mana stanga. Se inmoaie degetele in teciune si apoi se intinde pe oglinda. Apoi se contempla. Se contempla uratul, dezordinea, negrul, urma de amprenta.
De cate ori faci asta, privesti cu atentie urmele. Important e sa fie cat mai mari si cat mai apasate. Intensitatea amprentei pe oglinda de bile spune ceva despre degete. Spune presiune, volum. Este imaginea reflectata a celor trei degete de la mana stanga. Autoportret pe oglinda cu bile. N-are sens sa te privesti in oglinda perfecta. Oglinda de bile cu amprenta de teciune a celor trei degete de la mana stanga spune mai multe despre tine. De ce te cauti perfect oglindindu-te in "ceea-ce-nu-esti" si nu te regasesti in urma degetelor...absenta perfectiunii urmei paleste pe langa plenitudinea imaginii tale complete, oglindite si in final, false.

Rational, pentru idee

Avem idei. Idei vechi care revin, idei noi care pleaca, idei la care ne gandim doar, fara a avea o finalitate practica si idei care se materializeaza. Avem o atitudine fata de ideile noi, dorinta de a le diseca, de a le linsa pe de-antregul, cu scopul de a iesi invingatori. Nu spun ca nu e bine sa tai firul in 4, in 6, in cate vrei. E bine sa analizezi. Si facem asta mereu. De cele mai multe ori analizam pana la distrugere. Intoteauna trebuie sa avem argumente. Argumente care sa ne convinga sa adoptam o idee, un stil. Asta pentru ca rationalul din noi o cere. Pentru ca asa se formeaza sensul; prin argumente bune.
Si mai exista un tip de idei: ideile care mor. Ideile linsate, disecate care raman fara substanta.
Ideea principala este ca suntem populati de toate tipurile de idei enumerate; formam, in ansamblu, o idee generala care le subsumeaza pe restul. Mereu m-am intrebat cum vin ideile..daca exista niste conditii specifice. Probabil ca sunt. Am realizat insa, ca ideile bune vin atunci cand nu te astepti si ca ideile cele mai bune sunt cele mai simple.
Simplu, e ideea cea mai buna.

Orb

Am ajuns la concluzia că e bine ca, măcar o dată pe săptămână, să vezi lumea. Să vezi lumea, adică să priveşti oamenii de pe stradă, din metrou; pentru că prea puţin ne uităm unii la alţii, pentru că, de cele mai multe ori ne învârtim printre oameni ca şi cum am fi într-un banc de peşti, o altă specie. Ar trebui să ne preocupe mai mult asta, dar, la urma urmelor, e ceva care are o valoare infimă. Şi totuşi, un bătrân spunea că infimităţile au cea mai mare valoare...interesante lucruri spun bătrânii, nu crezi? Ei spun tot ceea ce noi, la rândul nostru vom spune;spun tot ceea ce s-a mai spus şi tot ceea ce se va mai spune.
Am plecat de la altceva însă. Nu mi-am propus să fac o pledoarie pentru ceea ce spun bătrânii, ci pentru a vedea lumea. "Şi ce aş putea să văd", mă vei întreba apoi. "Voi vedea oameni care nu mă vor vedea, orbi, voi vedea tot ceea ce nu e de văzut". Şi vei avea dreptate. Pentru că nu vei vedea numai ceea ce îţi doreşti, vei vedea ceea ce nu te aştepţi sau ceea ce nu-ţi vei mai dori să vezi vreodată.