ER

I

Eleanor: Rosai…Dar tu ce crezi?

Rosai: Ce să cred despre ce ?

Eleanor: Despre ea .

Rosai: Care ea ?

Eleanor: Ei, cum care ea ?

Rosai : Nu ştiu despre ce vorbeşti.

Eleanor:Vai! Despre ea…EA, EA! Mie mi se pare că a început să ne invadeze. E prea mult pentru noi. Tu…tu ce crezi despre ea ??

Rosai: Înţelege că nu pot să răspund…nu am toate cunoscutele. Nu ştiu cine este ea, nu ştiu ce face, nu ştiu ce speranţe are. Nu ştiu ce vrea, cine a recomandat-o.

Eleanor: Credeam că tu ştii mai multe. A început să apese greu pe noi. Respir din ce în ce mai greu.

Rosai: Ceea ce nu te omoara te seduce, ştii cum se spune..

Eleanor: Eu ştiam altfel…ce nu te omoară te face mai puternic.

Rosai: Ceea ce te face mai puternic te sedează…intri într-un fel de somn adânc…din care nu te mai poţi trezi. Mi s-a întâmplat şi mie odată. Simţeam că plutesc…totul avea alte forme, cerul era o stea şi norii abisuri. Intram într-o horă..un dans în care ne ţineam strâns de mână. Şi apoi mă aflam la marginea unei prăpăstii. Mă ţineam într-un fir de aţă albă…Toate sunt cusute cu aţă albă…de unde atâta aţă albă? Cine o produce? Mi-ar trebui o duzină de papiote de aţă albă…

Eleanor: Aţa neagră nu merge?

Rosai: Păi nu se vede bine…Aţa albă e albă ca să se vadă.

Eleanor: Se vede numai când e cusută pe negru…Şi invers, aţa neargă s-ar putea vedea numai atunci când e pe alb.

Rosai: Totuşi, prefer aţa albă..sunt mai multe lucruri negre de cusut decât albe ca s-o folosesc pe cea neagră.

Eleanor: Oaia neagră…de ce e neagră? De ce nu e albă? De ce oaia neagră a turmei?

Rosai: Pentru că cele negre sunt mult mai rare decât cele albe…

Eleanor: Mă ntreb…oare oile negre au conştiinţa că sunt oi negre? Pentru că eu nu cred că ele ştiu…eu cred că ele se cred oi şi atât. Tu ce crezi că eşti?

Rosai: Eu…am aripi. Atât ştiu despre mine. Nimic mai mult, nimic mai banal…Sunt o chestie cu aripi.

Eleanor: Câte sunt ? una…două..două aripi! Ai două aripi…imense. Ai putea să mă cuprinzi cu ele şi să mă ţii acolo. Crezi că se molipseşte? Să ai aripi? Vreau să am şi eu! Dar vreau mai multe!! O duzină de aripi!!

Rosai: Aripile se primesc de la început. Dacă nu le ai, nu le ai şi gata!

Eleanor: Nu se pot comanda? Nu se pot implanta..pui de aripi care să-mi crească şi mie în dreptul umerilor care acum îmi par atât de grei…ce umeri uşori aş avea dacă ar fi o duzină de aripi!! Ca o duzină de trandafiri!! Gata! Ştiu ce vreau de ziua mea! Vrei să-ţi spun? Uite, de ziua mea vreau să primesc o duzină de aripi!

Rosai: Aripile nu se pot oferi în dar. Aripile nu se pot cumpăra de nicăieri…nu poţi să mergi la aripărie aşa cum te duci la florărie şi să spui: “daţi-mi vă rog, o duzină de aripi”…

Eleanor: Trebuie să existe o aripărie pe undeva…de unde se importă oare? Unde cresc ele??

Rosai: De ce nu înţelegi…nu poţi să ai aripi doar pentru că vrei să ai aripi! Nu se dobândesc…

Eleanor: Dar ia ..uite-te mai atent la umerii mei…nu e nici o urmă de aripi? Poate că sunt mici, mici de tot…

Rosai: Nu…nu sunt.

Eleanor: Şi asta ce mă face să fiu? Te pomeneşti că vreo dezaripată ceva? Dar dacă tu nu vezi bine? Ar trebui să privesc o oglindă…ea mi-ar spune sigur dacă am sau nu aripi. Adu-mi-o! Despre ea este vorba…

Rosai: Să ştii că oglinda te minte uneori…

Eleanor: Şi tu mă poţi minţi la fel de bine.

Rosai: Da dar, oglinda te poate face să pari alta. Eu zic să te gândeşti bine înainte să faci asta. E o chestiune de viaţă şi de moarte.

Eleanor: Dacă oglinda mi-ar arăta aripile, atunci aş putea muri de fericire şi aş putea trăi mai departe…Cât de tare apasă…

II

(Aşezată în faţa unei oglinzi ovale, mare, Eleanor vorbeşte cu ea însăşi:)

Ea e... Mă aşteptam să-mi arăţi aripile (ridică din umeri; umărul drept, apoi umărul stâng)...nu o adunătură de culori neaoşe şi rebele, care nu-şi mai încap în forme (se aşează pe spate, jos, întinde braţele în lateral mimând că ar avea aripi, caută să le simtă).

(se întoarce cu faţa la oglindă): Uite..ochiul meu drept e mai albastru decât ochiul meu stâng...şi buza mea de sus e mai mică decât cea de jos...şi mâinile mele mici (îşi priveşte mâinile, le arată oglinzii:) Mâinile mele mici care şi-au dorit atât de mult să ştie să cânte la pian...eu cred că mâinile oamenilor spun multe despre ei..mâinile definesc (privindu-le în continuare cu pasiune) . Nu pot să spun exact..dar ştiu că toate mâinile au o poveste...mâinile ţin un secret; ele sunt tot ceea ce ţi-ai dori să fii. Mâinile mele, de exemplu...sunt mâini de om cu aripi; mâini mici, infinite..mâini care îţi pot contura chipul şi mâini care te pot ţine strâns, fără a-ţi da drumul vreodată... dar unde sunt aripile?…Trebuie să fie pe undeva. Imposibil…arată-mi aripile!

Rosai (ironic): Ei? Ţi-ai văzut aripile? Ce ţi-a arătat veritabila oglindă?

Eleanor (dezamăgită, uitându-se peste umeri): Ştiu că am aripi…doar că nu se văd cu ochiul liber. Simt că le am! Oglinzile nu arată întotdeauna tot! Rămâne cu ochii aţintiţi în oglindă. Privindu-se, ea intră într-o altă lume, în lumea oglinzii.

Eleanor: Uite-le! (aripi mari, albe îi apar în prelungirea umerilor perlaţi). Frumoasele mele aripi!

Rosai: Eleanor! Trezeşte-te! Oglinda te trage în lumea ei! Eleanor! Tu nu ai aripi, Eleanor!! Oglinda te face să vezi ceea ce vrei tu să vezi…Ea e cea care apasă.

Eleanor: Nu e drept..De ce să fii numai tu cel cu aripi? De ce îmi iei aripile, sfidându-le existenţa! De ce nu crezi în aripile mele? Aripile mele albe…Oglinda le arată atât de clar, iar tu…tu nu le poţi vedea, Rosai…

Rosai: Eleanor, tu eşti o inimă! Eşti o inimă care pompează viaţa! Tu nu poţi să ai aripi! Tu dai viaţa şi iei viaţa…eşti prima şi ultima care bate în ritmul secundarului.

Eleanor: Inimile pot avea aripi! Voi fi o inimă înaripată…nu o inimă simplă.

Rosai: Eleanor, aripile mele sunt pentru a te ţine pe tine. Sunt aripi pentru o inimă! Iar tu eşti o inimă pentru două aripi…nu poţi să schimbi ceea ce ţi-a fost dat să fii! Dacă faci asta, dintr-o ambiţie nebună de a avea şi tu aripi ca ale mele…mă vei distruge; pentru că, vezi tu, aripile mele nu pot exista fără ca inima ta să fie aşa cum e acum. Nu vei mai fi o inimă..vei fi o inimă înaripată…iar rostul meu se va spulbera. Ah, oglindă!

Eleanor: Oglinda arată ceea ce trebuie. Arată ceea ce sunt. Oglinda…(se apropie prea mult, oglinda se sparge, încetează a-şi mai vedea aripile) Aripile mele…Rosai! Aripile mele sunt bucăţi!

Rosai: Inima mea…

Eleanor: M-am apropiat prea mult..

Rosai: Oglinda se sparge şi atunci, imaginea din ea sare în mii de bucăţi. Important este ce rămâne din tine după ce te-ai privit. Tu..eşti o inimă. Şi vei rămâne o inimă…care îmi sedează aripile, care nu mă omoară, dar care mă face de o mie de ori mai puternic.

Oglinzile se sparg, o inimă rămâne o inimă şi atât, iar aripile lui Rosai rămân scutul inimii lui Eleanor.