Bob de nisip cu inimă de bob de grâu

Eu, curioasă: Te întrebam ce e un bob de nisip…

Tu apoi: În boabe de nisip îşi măsoară zeii nemurirea. Un bob de nisip e…un bob de nisip. Cum e un bob de mazăre, de grâu, de orez. Bobul de nisip intra în categoria boabelor.

Eu din nou: Înţeleg că este o unitate de măsură a incomensurabilului…cum poate fi măsurată nemurirea, de exemplu?

Tu, convingător: Tocami asta e… sunt unele lucruri pe care nu le poţi măsura…pentru că a le stabili o măsură înseamnă a le diminua din grandoare. Atunci foloseşti boabele de nisip…care măsoară incomensurabilul…da.

Eu, nedumerită: Şi…care ar mai fi lucrurile pe care nu le poţi măsura?A!!! Şi nu e măsura o dovadă a existenţei, o proprietate a firii?? Cum poate exista ceva care nu are măsură?

Tu, şoptind: Incomensurabilul este o dovadă mai evidentă că ceva este decât ar putea fi comensurabilul. De pildă, sentimentul că iubeşti o fiinţă…poate fi măsurat prin mulţimea faptelor pe care le faci pentru ea, prin mulţimea sentimentelor de bine pe care te face să le trăieşti…însă e o stare incomensurabilă totuşi…Niciodată nu poţi să exprimi profunda gratitudine faţă de ea…nu există destule cuvinte care ar putea fi rostite… prea multe clişeuri ne doboară.

Eu: Înţeleg acum…E ca atunci când mi-ai spus că, dacă mi-ai mărturisi că te-ai îndrăgostit de mine, ar fi un clişeu, dar ar fi adevărat…sentimentul pe care îl ai pentru mine intră în categoria incomensurabilelor..

Tu din nou: Incomensurabil pentru că nu se poate contoriza în cuvinte…incomensurabil pentru că nu are limite pentru a putea fi măsurate…

Eu: Se poate aplica regula bobului de nisip …

Tu: Mai trebuie să ştii despre boabele de nisip că ele stau mereu cu alte boabe laolaltă, formând grămezi. O grămadă e formată din cel puţin două boabe de acelaşi fel…

Eu: Adică…hmmm..şi dacă găsesc un bob de nisip într-o grămadă de boabe de grâu?

Tu: Atunci bobul de nisip e pierdut într-o grămadă de boabe de grâu, în mod voluntar.

Eu, cu uimire: Cum face pentru a reveni la grămada sa? Cum o va recunoaşte când va dori să se întoarcă?

Tu, cu inima mare: Nici o grămadă nu este conştientă de boabele sale. Ea nu ştie că este o grămadă decât atunci când nu mai există, când boabele o părăsesc pentru ceva mai bun. Boaba aceea de nisip pe care ai găsit-o în grămada de grâu îşi va fi dorit să fie acolo. Ştii…există momente când toate boabele se maturizează.. Când se întâmplă asta, ele părăsesc grămada din care faceau parte, pentru că, de fapt, în sinea lor, se identifică cu o alta. Atunci, boabele acestea vor forma o grămadă nouă.

Eu, întrebătoare: Bine dar…de ce nu s-a alăturat unei alte grămezi de nisip..boaba de nisip?

Tu, hotărât: Pentru că toate grămezile de nisip sunt la fel…ele au aceeaşi filosofie de viaţă…Filosofia de viaţă a grămezii de nisip este: “umple un gol pe care nimeni nu-l vede”; pe când filosofia grămezii de grâu este: “fii de folos pentru cine are nevoie să te semene pentru a te naşte iar”.

Eu: Filosofii diferite…mă gândesc acum că cea a grămezii de nisip ar putea fi prea puţin pentru un bob de nisip care vrea să îşi depăşească condiţia.

Tu, din nou: Filosofia bobului de grâu înseamnă recunoaştere, reinventare, aşteptarea revenirii…Ceea ce, pentru bobul de nisip, va fi un scop la un anumit moment dat al maturităţii sale.

Eu: Dar ce se întâmplă dacă bobul de nisip nu este primit de grămada de grâu? Până la urmă…un bob de nisip nu va fi niciodată un bob de grâu.

Tu: Ei bine…ştii însă ce cred? Cred că… un bob de nisip poate fi un bob de nisip, dar cu o inimă de bob de grâu.

Eu, şoptit: Atunci,eu pot să spun că ceea ce mă faci tu să fiu este echivalent cu o grămadă de boabe de nisip, dar cu o inimă de bob de grâu. Incomensurabil…