sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Responsabilitate sociala corporativa dincolo de sticla?

Pe 30 si 31 octombrie am luat parte la dezbaterile oganizate la initiativa lui Cristian Ducu, de Ethical Management, Corporate Strategy si Sustainable Development, o incercare, lipsita de succes, constat din pacate, de a reuni laolalta "oamenii din biblioteci" cu oamenii de afaceri pentru a discuta chestiuni de etica in afaceri. Poate ca absenta celor din urma s-a datorat in mare parte locatiei, Facultatea de Filosofie(un sediu extraordinar, la standarde occidentale..am vrea si la SNSPA un asemenea ambient, dar argumentul ca sediul din Povernei se afla in zona ultracentrala ar trebui sa ne fie suficient pentru a ne multumi cu ce avem). De ce spun asta? Pentru ca poate daca invitatia ar fi fost pentru Hilton sau Mariott, nu m indoiesc ca ar fi venit mai multi manageri. Asta e. Arata-mi un om de afaceri care vine la prima editie a unei conferinte pe tema eticii aplicate, in aula unei facultati...
Dupa cele doua zile am inceput sa ma gandesc serios ca responsabilitatea sociala corporativa are nevoie de o directie. Pana acum, directia sa romaneasca este spre relatii publice. A fi o corporatie care acorda un buget pentru activitatea de CSR echivaleaza, pentru noi, cu a face PR, a te promova, deci a face ceva tot in beneficiul corporativ, si mai putin cel social. Aici recunosc ca ma confrunt cu o dilema..pornind de la premisa ca ceea ce nu e mediatizat in mijloacele de comunicare in masa inseamna ca nu exista, si daca CSR-ul este PR tocmai pentru faptul ca activitatea orientata spre social a unei corporatii este facuta publica, atunci mai putem vorbi de CSR daca acesta nu este facut public? e la fel ca actele de caritate, in ideea ca rezultatul conteaza: donezi bani unui copil foarte grav bolnav pentru ca acesta sa se faca bine si nu tii neaparat ca numele tau sa fie cunoscut. Putem face o comparatie cu CSR-ul? La urma urmei, ce e mai important este rezultatul: un mediu inconjurator mai sanatos, o politica de etica viguroasa...nu conteaza numele. Dar totusi, putem vorbi de CSR dincolo de mediatizarea lui ?

Niciun comentariu: