Urme pe oglinzi de bile

Se ia o oglida de bile si trei degete de la mana stanga. Se inmoaie degetele in teciune si apoi se intinde pe oglinda. Apoi se contempla. Se contempla uratul, dezordinea, negrul, urma de amprenta.
De cate ori faci asta, privesti cu atentie urmele. Important e sa fie cat mai mari si cat mai apasate. Intensitatea amprentei pe oglinda de bile spune ceva despre degete. Spune presiune, volum. Este imaginea reflectata a celor trei degete de la mana stanga. Autoportret pe oglinda cu bile. N-are sens sa te privesti in oglinda perfecta. Oglinda de bile cu amprenta de teciune a celor trei degete de la mana stanga spune mai multe despre tine. De ce te cauti perfect oglindindu-te in "ceea-ce-nu-esti" si nu te regasesti in urma degetelor...absenta perfectiunii urmei paleste pe langa plenitudinea imaginii tale complete, oglindite si in final, false.

Rational, pentru idee

Avem idei. Idei vechi care revin, idei noi care pleaca, idei la care ne gandim doar, fara a avea o finalitate practica si idei care se materializeaza. Avem o atitudine fata de ideile noi, dorinta de a le diseca, de a le linsa pe de-antregul, cu scopul de a iesi invingatori. Nu spun ca nu e bine sa tai firul in 4, in 6, in cate vrei. E bine sa analizezi. Si facem asta mereu. De cele mai multe ori analizam pana la distrugere. Intoteauna trebuie sa avem argumente. Argumente care sa ne convinga sa adoptam o idee, un stil. Asta pentru ca rationalul din noi o cere. Pentru ca asa se formeaza sensul; prin argumente bune.
Si mai exista un tip de idei: ideile care mor. Ideile linsate, disecate care raman fara substanta.
Ideea principala este ca suntem populati de toate tipurile de idei enumerate; formam, in ansamblu, o idee generala care le subsumeaza pe restul. Mereu m-am intrebat cum vin ideile..daca exista niste conditii specifice. Probabil ca sunt. Am realizat insa, ca ideile bune vin atunci cand nu te astepti si ca ideile cele mai bune sunt cele mai simple.
Simplu, e ideea cea mai buna.

Orb

Am ajuns la concluzia că e bine ca, măcar o dată pe săptămână, să vezi lumea. Să vezi lumea, adică să priveşti oamenii de pe stradă, din metrou; pentru că prea puţin ne uităm unii la alţii, pentru că, de cele mai multe ori ne învârtim printre oameni ca şi cum am fi într-un banc de peşti, o altă specie. Ar trebui să ne preocupe mai mult asta, dar, la urma urmelor, e ceva care are o valoare infimă. Şi totuşi, un bătrân spunea că infimităţile au cea mai mare valoare...interesante lucruri spun bătrânii, nu crezi? Ei spun tot ceea ce noi, la rândul nostru vom spune;spun tot ceea ce s-a mai spus şi tot ceea ce se va mai spune.
Am plecat de la altceva însă. Nu mi-am propus să fac o pledoarie pentru ceea ce spun bătrânii, ci pentru a vedea lumea. "Şi ce aş putea să văd", mă vei întreba apoi. "Voi vedea oameni care nu mă vor vedea, orbi, voi vedea tot ceea ce nu e de văzut". Şi vei avea dreptate. Pentru că nu vei vedea numai ceea ce îţi doreşti, vei vedea ceea ce nu te aştepţi sau ceea ce nu-ţi vei mai dori să vezi vreodată.

Interdependenta

Klaus Schwab,Director executiv şi iniţiator al World Economic Forum,in Foreign Affairs, Ian./Feb. 2008, sub titlul „Global Corporate Citizenship: Working With Governments and Civil Society”, exprima un punct de vedere interesant: asistam azi la o descreştere a puterii statelor şi a creşterii continue a influenţei companiilor asupra comunităţilor, vieţilor, oamenilor şi mediului. Altfel spus, pe măsură ce puterea statelor slăbeşte, sfera de influenţă a mediului de afaceri se lărgeşte. Concluzia lui Schwab este urmatoarea: "companiile trebuie să se implice în problemele sociale globale. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că mediul de afaceri nu poate rezolva singur marile probleme globale cum ar fi sărăcia, slaba calitate a educaţiei şi a serviciilor de sănătate. Guvernele sunt primele responsabile pentru aceste servicii publice."

Responsabilitate sociala corporativa dincolo de sticla?

Pe 30 si 31 octombrie am luat parte la dezbaterile oganizate la initiativa lui Cristian Ducu, de Ethical Management, Corporate Strategy si Sustainable Development, o incercare, lipsita de succes, constat din pacate, de a reuni laolalta "oamenii din biblioteci" cu oamenii de afaceri pentru a discuta chestiuni de etica in afaceri. Poate ca absenta celor din urma s-a datorat in mare parte locatiei, Facultatea de Filosofie(un sediu extraordinar, la standarde occidentale..am vrea si la SNSPA un asemenea ambient, dar argumentul ca sediul din Povernei se afla in zona ultracentrala ar trebui sa ne fie suficient pentru a ne multumi cu ce avem). De ce spun asta? Pentru ca poate daca invitatia ar fi fost pentru Hilton sau Mariott, nu m indoiesc ca ar fi venit mai multi manageri. Asta e. Arata-mi un om de afaceri care vine la prima editie a unei conferinte pe tema eticii aplicate, in aula unei facultati...
Dupa cele doua zile am inceput sa ma gandesc serios ca responsabilitatea sociala corporativa are nevoie de o directie. Pana acum, directia sa romaneasca este spre relatii publice. A fi o corporatie care acorda un buget pentru activitatea de CSR echivaleaza, pentru noi, cu a face PR, a te promova, deci a face ceva tot in beneficiul corporativ, si mai putin cel social. Aici recunosc ca ma confrunt cu o dilema..pornind de la premisa ca ceea ce nu e mediatizat in mijloacele de comunicare in masa inseamna ca nu exista, si daca CSR-ul este PR tocmai pentru faptul ca activitatea orientata spre social a unei corporatii este facuta publica, atunci mai putem vorbi de CSR daca acesta nu este facut public? e la fel ca actele de caritate, in ideea ca rezultatul conteaza: donezi bani unui copil foarte grav bolnav pentru ca acesta sa se faca bine si nu tii neaparat ca numele tau sa fie cunoscut. Putem face o comparatie cu CSR-ul? La urma urmei, ce e mai important este rezultatul: un mediu inconjurator mai sanatos, o politica de etica viguroasa...nu conteaza numele. Dar totusi, putem vorbi de CSR dincolo de mediatizarea lui ?

Officer Linebaker

Ce-ar fi daca toate incalcarile de ordin etic dintr-o companie ar fi sanctionate imediaaat???...si nu prin sanctiuni oarecare, ci ci ajutorul lui Terry. Cultura etica s-ar imbunatati oare ? You must see this here :D
http://www.youtube.com/watch?v=oU1jra7RKCQ

Feţe şi peşti

Suntem o mână de feţe. Nimeni nu ştie tot ce ar trebui ştiut despre fiecare, mereu se omite câte ceva...câte un punct, o virgulă. Ce spun şi ce vezi nu e destul pentru ceea ce sunt. Sunt mai mult. Nici nu sunt sigură dacă ar fi bine să se ştie tot. Altfel..unde ar mai încăpea dorinţa mea, nevoia mea de a suferi fără ca nimeni să ştie? Peştii nu suferă decât atunci când nu sunt în apă; este singurul moment în care îşi dau seama că ceva le asigura viaţa. Oamenii suferă numai în apă pentru că ea crează un soi de insuficienţă. O apă în care niciodată nu vor exista destule cuvinte pentru a vorbi.. de asta zic: suntem ca peştii; ne mişcăm buzele pentru a nu spune nimic. Gândirea noastră nu se limitează la cuvintele pe care le vorbeşte, despre care niciodată nu pot avea certitudinea că sunt adevăr. Valoarea cuvintelor este adevărată sau falsă...ăsta e motivul pentru care le folosim. Pentru că adevărul e o obsesie care ne rumegă ideile. Dar uităm că adevărul e relativ, că e mai mult un „nu e”, ideal lipsit de finalitate; uităm că el dă naştere unui haos, decât pune temeliile unei ordini, că răstoarnă.

Suntem feţe bolnave. Cuvintele noastre nasc chinuri şi dureri ale minţii care se forţează să se convingă de ceea ce e adevărat şi necesar suficient...în zadar. Pentru că lumea în care trăim este lumea minţii noastre, lumea cuvintelor lipsite de sens, care zac atârnând de copaci, de oglinzi: cuvinte pe care le plimbăm cu mândrie în lesă. Pentru că feţele noastre sunt prea transparente pentru a ne vedea între noi şi pentru că oricum suntem prea ocupaţi să descoperim adevărul, care apropo nu există şi suficientul, care e, evident insuficient.