intoarcerea lui Mo la jocul degetelor de ieri })I({

Piesa 1

2009-10-11T08:57:00.000-07:00

Slăbiciuni în recunoaştere

Slăbiciunile sunt mereu aceleaşi. Dar altele pentru fiecare-n parte. Ele se păstrează la lumină de lumânare şi, uneori, se aşteaptă. Se aşteaptă pentru ca atunci când pleacă, puterea să revină.

Voce 1: Nu te juca cu lumina, aprinde doar o lumânare şi aşteaptă. Aşteaptă să apară. Mai aşteaptă. Încă aşteaptă. Trebuie să apară. Ştii, până la urmă, ceea ce aştepţi este ceea ce ai chemat, ce ai aprobat pe sub mustăţi. N-ar trebui să dureze; dar totuşi slăbiciunile se arată întotdeauna cu ceva întârziere. E tipic lor... Vin în urma cuvintelor, în trap..apoi la galop...din ce în ce mai repede. Dar e întuneric...şi n-o să le vedem sosind. Şi apoi...cum ne vor recunoaşte?

Voce 2: Aşteaptă, doar aşteaptă, contemplă starea de aşteptare. Vor veni.

Voce 3: Ştii tu, uneori mă gândesc de ce le aşteptăm mereu. N-ar putea ele să vină şi gata? Să nu mai plece? De ce pleacă şi apoi vin şi iar pleacă şi iar vin...

Voce 4: Le place să fie recunoscute.

paradox de furnica

2009-09-05T14:33:00.000-07:00

Iti povesteam despre soare şi..despre furnici...tu râdeai, cum adică furnicile n-au creier repetai, poate sunt roboţi. şi după asta îţi explicam cum mi se pare de incredibil că nişte furnici aşa mici fac atât de multe, clădesc imperii, şi cu toate astea nu au creier. or fi având o boabă de creier, imi zici. şi continuu să te întreb oare ce gândesc furnicile roşii despre cele negre sau dacă pot să facă asta..tu spui că poate vorbesc despre modă, despre ce se mai poarta. mi se pare absurd, furnicile au lucruri fundamentale de discutat. şi totuşi îmi amintesc, când eram mici, stricam muşuroaiele de furnici. şi tu făceai asta, nu-i aşa? ca să le vezi reacţia, cum se agită să repună totul la loc..e genetic. aşa cum noi avem trebuinţe şi ne naştem păstrând moştenirea genetică a predecesorilor noştri în creierul reptilian, aşa sunt şi furnicile. dar ele sunt mai deştepte. ele ştiu ce au de făcut din prima. şi mai fac ceva interesant. clădesc şi trăiesc împreună.

bărci sau despre plutire

2009-09-01T09:15:00.000-07:00

am luat cu mine tot. cele 5 lucruri de care nu mă pot despărţi vreodată. nu, rujul nu e inclus. nimic din ce ar putea să mă facă să par alta. şi nici cărţile nu le-am luat, nici creioanele colorate.
am luat de fapt ceva care face cât toate cele 5 şi mai mult, mult mai mult decât atât. e o barcă. din cele liniştitoare. din cele care te duc acolo unde ţi-ai dorit să ajungi încă de când erai copil. din cele care pot să te ducă în larg şi pe care poţi sta întins fără probleme cu burta la soare. e albastră. seamănă cu cele albe, dar nu se compară la calitate. materialul e indubitabil unul bun, cel mai bun. asta ar trebui să te convingă să-ţi iei şi tu una. ce zici?

vei uita toate astea

2009-08-28T14:01:00.001-07:00

cred că mulţi dintre noi păstrează amintirea cărţilor din copilărie, a poveştilor din ele, dar mai ales a imaginilor de pe coperţi. pentru mine, Joli, răţuşca, Popi, povestea şoricelului care voia să devină tigru au rămas acolo undeva, ca un refugiu în inima mea de copil. interesant cum amintitrile noastre sunt şi ele selective... vreau ca în seara asta să vă spun o poveste dintr-o cartină plină de amintiri, la care m-am întors de curând. o poveste despre oameni

regulile pentru a deveni o fiinţă umană
1. veţi primi un corp
vă place sau nu vă place, va fi al vostru pentru întreaga viaţă.

2.veţi învăţa lecţii
sunteţi înscrişi la o şcoală cu informaţii non-stop numită viaţă. în fiecare zi la această şcoală veţi avea ocazia să învăţaţi câte o lecţie. S-ar putea să vă placă lecţiile, sau s-ar putea să le consideraţi irelevante şi prosteşti.

3.nu există greşeli, numai lecţii
dezvoltarea este un proces de încercări şi nereuşite: experimentare. Experimentele "ratate" fac parte din acest proces, tot aşa cum fac parte şi experimentele "reuşite".

4.o lecţie se repetă până când se învaţă
o lecţie va fi prezentată sub mai multe forme până când o veţi învăţa. Numai după ce aţi învăţat-o puteţi trece la altă lecţie.

5.procesul de învăţare nu se termină niciodată
nu există moment al vieţii care să nu conţină o lecţie. Dacă sunteţi viu, atunci aceste lecţii trebuie învăţate.

6."acolo" nu este mai bun decât "aici"
când un "acolo" personal devine un "aici", veţi obţine pur şi simplu un alt "acolo" care va arăta din nou mai bine decât "aici".

7.alţii sunt doar imaginea voastră în oglindă
nu poţi iubi sau urâ ceva la cineva decât dacă această persoană reflectă ceea ce voi iubiţi sau urâţi la voi înşivă.

8.ce faci cu viaţa ta depinde numai de tine
deţii toate uneltele şi resursele de care ai nevoie. cum le foloseşti rămâne la aprecierea ta, alegerea îţi aparţine.

9.răspunsurile tale există în tine
răspunsuri la întrebările vieţii se află în tine. tot ceea ce trebuie să faci este să priveşti, să asculţi şi să ai încredere.

10.vei uita toate astea

cherie carter-scott

Punct şi fără majusculă

2009-08-27T10:55:00.000-07:00

în ultimul timp am încercat să caut un motiv bine întemeiat pentru inconsecvenţa mea în a scrie pe blog :) un blog pe care am început să postez din dorinţa de a împărtăşi cu ceilalţi lucruri importate. poate că ăsta e motivul pentru care scriu atât de rar. dar poate că lucrurile neimportante pentru mine sunt importante pentru cei care le citesc sau poate că de fapt, au cea mai mare valoare. Şi îmi place să scriu piese de teatru, să-mi imaginez..dar de multe ori mă poticnesc. întâlnesc zi de zi oameni care mă inspiră, care mă hrănesc, şi cresc văzând cu ochii printre oameni care mă iubesc. sunt o iubitoare de oameni..mmm..asta a sunat ca şi cum aş fi spus că sunt o iubitoare de animale. dar e adevărat, îmi plac oamenii şi îmi place să cred că şi eu aduc, la rândul meu, ceva în vieţile lor. sau poate că motivul pentru care n-am mai scris de mult e acela că nu ştiu sigur dacă e bine să scriu cu punct şi fără majuscule. dar azi m-am decis. scrisul cu punct şi cu minuscule e noul meu început.

It's all so quiet, all so clear

2009-04-19T14:37:00.000-07:00

Mă bucur să văd că în sfârşit Bucovina a devenit un subiect pe agenda setting. Asta cu ocazia Paştelui, sărbătoare şi moment de linişte. E un sentiment plăcut, atunci când locul de de care aparţii primeşte atenţie în media. Te face să-l apreciezi mai mult.
Deşi nu am abordat niciodată acest subiect, cred că e un moment potrivit să spun că Suceava devine un oraş din ce în ce mai promiţător. Un loc în care vii să-ţi faci amintiri; un loc care îţi lipseşte când eşti departe şi la care te gândeşti, care rămâne imprimat pe retină. Un loc pe care îl iubesc.

Creativ cultural

2009-03-13T08:25:00.000-07:00

A fi "cultural creative" a devenit un subiect frecvent pe agenda discuţiilor mouth-to-mouth, dar şi în cadrul conferinţelor şi mă bucură enorm să văd asta. Pentru că de mult mi-am pus problema conştientizării existenţei unei astfel de subculturi care apreciază valorile umane, naturale, care să fie un exemplu de stil de viaţă, de mod de a fi. Un alt exemplu în afară de cel care promovează eludarea valorilor, uitarea lor, aruncarea lor. Un alt pattern, o redirecţionare a valorilor.

Lucrarea The Cultural Creatives: How 50 million People are Changing the World scrisă de Ray şi Andreson a apărut în 2000, iar în 2008, colectivul de iniţiativă de la SNSPA, publică o serie de cercetări privind evoluţia valorilor în societatea românescă. În 2009, subiectul devine din ce în ce mai abordat.
Ce mi se pare important e faptul că, pentru a fi un cultural creative, trebuie să conştientizezi trăsăturile unui cultural creative. Din acest motiv am început să scriu despre asta şi să observ cu atenţie curentul cultural creative. Poate că e momentul să afli că nu esti singurul care crede în altfel de valori şi pe care le promovează, poate că e timpul să prinzi mai mult curaj în acţiunile tale zilnice, pentru că în state sunt vreo 50 de milioane de astfel de oameni, iar în Europa vreo 70-80 de milioane. Află mai multe despre tine, deci, chiar aici http://www.culturalcreatives.org/questionnaire.html .

Stakeholder Forum

2009-03-10T02:33:00.000-07:00

Teoria stakeholderilor se pare a fi puternic corelata cu strategia de sustenabilitate a unei companii, indiferent de mărimea sau de profilul ei.
Asta pentru că stakeholderii sunt părţile interesate, părţile afectate de activitaţile unei corporaţii, dar, mai mult decât atât, sunt una din roţile care menţin vertcalitatea, sunt un pilon de susţinere. Browse-uind diverse materiale cu privire la teoria stakeholderilor, am dat peste un forum al stakeholderilor, o bază interesantă de materiale pe care vă invit să le vizionaţi. Enjoy!

http://www.stakeholderforum.org/1index.php

Urme pe oglinzi de bile

2009-01-26T12:16:00.000-08:00

Se ia o oglida de bile si trei degete de la mana stanga. Se inmoaie degetele in teciune si apoi se intinde pe oglinda. Apoi se contempla. Se contempla uratul, dezordinea, negrul, urma de amprenta.
De cate ori faci asta, privesti cu atentie urmele. Important e sa fie cat mai mari si cat mai apasate. Intensitatea amprentei pe oglinda de bile spune ceva despre degete. Spune presiune, volum. Este imaginea reflectata a celor trei degete de la mana stanga. Autoportret pe oglinda cu bile. N-are sens sa te privesti in oglinda perfecta. Oglinda de bile cu amprenta de teciune a celor trei degete de la mana stanga spune mai multe despre tine. De ce te cauti perfect oglindindu-te in "ceea-ce-nu-esti" si nu te regasesti in urma degetelor...absenta perfectiunii urmei paleste pe langa plenitudinea imaginii tale complete, oglindite si in final, false.

Rational, pentru idee

2009-01-24T05:44:00.000-08:00

Avem idei. Idei vechi care revin, idei noi care pleaca, idei la care ne gandim doar, fara a avea o finalitate practica si idei care se materializeaza. Avem o atitudine fata de ideile noi, dorinta de a le diseca, de a le linsa pe de-antregul, cu scopul de a iesi invingatori. Nu spun ca nu e bine sa tai firul in 4, in 6, in cate vrei. E bine sa analizezi. Si facem asta mereu. De cele mai multe ori analizam pana la distrugere. Intoteauna trebuie sa avem argumente. Argumente care sa ne convinga sa adoptam o idee, un stil. Asta pentru ca rationalul din noi o cere. Pentru ca asa se formeaza sensul; prin argumente bune.
Si mai exista un tip de idei: ideile care mor. Ideile linsate, disecate care raman fara substanta.
Ideea principala este ca suntem populati de toate tipurile de idei enumerate; formam, in ansamblu, o idee generala care le subsumeaza pe restul. Mereu m-am intrebat cum vin ideile..daca exista niste conditii specifice. Probabil ca sunt. Am realizat insa, ca ideile bune vin atunci cand nu te astepti si ca ideile cele mai bune sunt cele mai simple.
Simplu, e ideea cea mai buna.

Orb

2009-01-22T09:53:00.000-08:00

Am ajuns la concluzia că e bine ca, măcar o dată pe săptămână, să vezi lumea. Să vezi lumea, adică să priveşti oamenii de pe stradă, din metrou; pentru că prea puţin ne uităm unii la alţii, pentru că, de cele mai multe ori ne învârtim printre oameni ca şi cum am fi într-un banc de peşti, o altă specie. Ar trebui să ne preocupe mai mult asta, dar, la urma urmelor, e ceva care are o valoare infimă. Şi totuşi, un bătrân spunea că infimităţile au cea mai mare valoare...interesante lucruri spun bătrânii, nu crezi? Ei spun tot ceea ce noi, la rândul nostru vom spune;spun tot ceea ce s-a mai spus şi tot ceea ce se va mai spune.
Am plecat de la altceva însă. Nu mi-am propus să fac o pledoarie pentru ceea ce spun bătrânii, ci pentru a vedea lumea. "Şi ce aş putea să văd", mă vei întreba apoi. "Voi vedea oameni care nu mă vor vedea, orbi, voi vedea tot ceea ce nu e de văzut". Şi vei avea dreptate. Pentru că nu vei vedea numai ceea ce îţi doreşti, vei vedea ceea ce nu te aştepţi sau ceea ce nu-ţi vei mai dori să vezi vreodată.

Interdependenta

2008-11-02T01:52:00.000-07:00

Klaus Schwab,Director executiv şi iniţiator al World Economic Forum,in Foreign Affairs, Ian./Feb. 2008, sub titlul „Global Corporate Citizenship: Working With Governments and Civil Society”, exprima un punct de vedere interesant: asistam azi la o descreştere a puterii statelor şi a creşterii continue a influenţei companiilor asupra comunităţilor, vieţilor, oamenilor şi mediului. Altfel spus, pe măsură ce puterea statelor slăbeşte, sfera de influenţă a mediului de afaceri se lărgeşte. Concluzia lui Schwab este urmatoarea: "companiile trebuie să se implice în problemele sociale globale. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că mediul de afaceri nu poate rezolva singur marile probleme globale cum ar fi sărăcia, slaba calitate a educaţiei şi a serviciilor de sănătate. Guvernele sunt primele responsabile pentru aceste servicii publice."

Responsabilitate sociala corporativa dincolo de sticla?

2008-11-01T09:44:00.001-07:00

Pe 30 si 31 octombrie am luat parte la dezbaterile oganizate la initiativa lui Cristian Ducu, de Ethical Management, Corporate Strategy si Sustainable Development, o incercare, lipsita de succes, constat din pacate, de a reuni laolalta "oamenii din biblioteci" cu oamenii de afaceri pentru a discuta chestiuni de etica in afaceri. Poate ca absenta celor din urma s-a datorat in mare parte locatiei, Facultatea de Filosofie(un sediu extraordinar, la standarde occidentale..am vrea si la SNSPA un asemenea ambient, dar argumentul ca sediul din Povernei se afla in zona ultracentrala ar trebui sa ne fie suficient pentru a ne multumi cu ce avem). De ce spun asta? Pentru ca poate daca invitatia ar fi fost pentru Hilton sau Mariott, nu m indoiesc ca ar fi venit mai multi manageri. Asta e. Arata-mi un om de afaceri care vine la prima editie a unei conferinte pe tema eticii aplicate, in aula unei facultati...
Dupa cele doua zile am inceput sa ma gandesc serios ca responsabilitatea sociala corporativa are nevoie de o directie. Pana acum, directia sa romaneasca este spre relatii publice. A fi o corporatie care acorda un buget pentru activitatea de CSR echivaleaza, pentru noi, cu a face PR, a te promova, deci a face ceva tot in beneficiul corporativ, si mai putin cel social. Aici recunosc ca ma confrunt cu o dilema..pornind de la premisa ca ceea ce nu e mediatizat in mijloacele de comunicare in masa inseamna ca nu exista, si daca CSR-ul este PR tocmai pentru faptul ca activitatea orientata spre social a unei corporatii este facuta publica, atunci mai putem vorbi de CSR daca acesta nu este facut public? e la fel ca actele de caritate, in ideea ca rezultatul conteaza: donezi bani unui copil foarte grav bolnav pentru ca acesta sa se faca bine si nu tii neaparat ca numele tau sa fie cunoscut. Putem face o comparatie cu CSR-ul? La urma urmei, ce e mai important este rezultatul: un mediu inconjurator mai sanatos, o politica de etica viguroasa...nu conteaza numele. Dar totusi, putem vorbi de CSR dincolo de mediatizarea lui ?

Officer Linebaker

2008-10-30T14:13:00.000-07:00

Ce-ar fi daca toate incalcarile de ordin etic dintr-o companie ar fi sanctionate imediaaat???...si nu prin sanctiuni oarecare, ci ci ajutorul lui Terry. Cultura etica s-ar imbunatati oare ? You must see this here :D
http://www.youtube.com/watch?v=oU1jra7RKCQ

Feţe şi peşti

2008-10-12T12:07:00.000-07:00

Suntem o mână de feţe. Nimeni nu ştie tot ce ar trebui ştiut despre fiecare, mereu se omite câte ceva...câte un punct, o virgulă. Ce spun şi ce vezi nu e destul pentru ceea ce sunt. Sunt mai mult. Nici nu sunt sigură dacă ar fi bine să se ştie tot. Altfel..unde ar mai încăpea dorinţa mea, nevoia mea de a suferi fără ca nimeni să ştie? Peştii nu suferă decât atunci când nu sunt în apă; este singurul moment în care îşi dau seama că ceva le asigura viaţa. Oamenii suferă numai în apă pentru că ea crează un soi de insuficienţă. O apă în care niciodată nu vor exista destule cuvinte pentru a vorbi.. de asta zic: suntem ca peştii; ne mişcăm buzele pentru a nu spune nimic. Gândirea noastră nu se limitează la cuvintele pe care le vorbeşte, despre care niciodată nu pot avea certitudinea că sunt adevăr. Valoarea cuvintelor este adevărată sau falsă...ăsta e motivul pentru care le folosim. Pentru că adevărul e o obsesie care ne rumegă ideile. Dar uităm că adevărul e relativ, că e mai mult un „nu e”, ideal lipsit de finalitate; uităm că el dă naştere unui haos, decât pune temeliile unei ordini, că răstoarnă.

Suntem feţe bolnave. Cuvintele noastre nasc chinuri şi dureri ale minţii care se forţează să se convingă de ceea ce e adevărat şi necesar suficient...în zadar. Pentru că lumea în care trăim este lumea minţii noastre, lumea cuvintelor lipsite de sens, care zac atârnând de copaci, de oglinzi: cuvinte pe care le plimbăm cu mândrie în lesă. Pentru că feţele noastre sunt prea transparente pentru a ne vedea între noi şi pentru că oricum suntem prea ocupaţi să descoperim adevărul, care apropo nu există şi suficientul, care e, evident insuficient.

alte boabe

2008-08-12T03:47:00.000-07:00

Backwards

Păşeam, mă-ntorceam înapoi.

Zâmbeam, mă plângeau lacrimile pe zâmbet.

Plângeam, mă zâmbeau zâmbetele pe lacrimă.

Cântam, se-ntorceau frunzele pe sunet.

Şi apoi vedeam,

Mă rugam mereu în urmă, pe zâmbet, pe lacrimă şi pe sunet.

Ce vezi şi ce te rogi?

M-a întrebat.

Ce urmă, ce zâmbet?

Ce lacrimă şi ce sunt?

Am răspuns întrebând.

Început de reflecţii

Am auzit că totul, totul trebuia să fie altceva,

Că sferele trebuiau să fie pătrate sau altceva,

Reflexele să fie reflexii.

Şi încep să caut, din nou, sfere, pătrate şi reflexii ale reflecţiilor.

Că sferele trebuiau să fie pătrate sau altceva

Şi paginile amurg să scrie, nu altceva;

Chem să vină, să vină la mine

Cu buze văzătoare şi ochi buzitori.

Reflexele să fie reflexii...

Spuneau că vor veni în nou din nou

Să-i plimbe cu bărci albe

Pe cei frumoşi, cei frumoşi, frumoşi.

Încep să caut, din nou, sfere, pătrate şi reflexii ale reflecţiilor,

Te închini norilor şi scapi un strop;

Privesc înapoi şi ne-cunosc totul, totul...

Sunt atât de departe de frumoşi, cei frumoşi...

Şi încep să caut, din nou, sfere, pătrate şi reflexii ale reflexelor,

Cu buze văzătoare şi ochi buzitori

Pe cei frumoşi, cei frumoşi, frumoşi;

Sunt atât de departe de frumoşi, cei frumoşi...

Bob de nisip cu inimă de bob de grâu

2008-08-12T03:30:00.000-07:00

Eu, curioasă: Te întrebam ce e un bob de nisip…

Tu apoi: În boabe de nisip îşi măsoară zeii nemurirea. Un bob de nisip e…un bob de nisip. Cum e un bob de mazăre, de grâu, de orez. Bobul de nisip intra în categoria boabelor.

Eu din nou: Înţeleg că este o unitate de măsură a incomensurabilului…cum poate fi măsurată nemurirea, de exemplu?

Tu, convingător: Tocami asta e… sunt unele lucruri pe care nu le poţi măsura…pentru că a le stabili o măsură înseamnă a le diminua din grandoare. Atunci foloseşti boabele de nisip…care măsoară incomensurabilul…da.

Eu, nedumerită: Şi…care ar mai fi lucrurile pe care nu le poţi măsura?A!!! Şi nu e măsura o dovadă a existenţei, o proprietate a firii?? Cum poate exista ceva care nu are măsură?

Tu, şoptind: Incomensurabilul este o dovadă mai evidentă că ceva este decât ar putea fi comensurabilul. De pildă, sentimentul că iubeşti o fiinţă…poate fi măsurat prin mulţimea faptelor pe care le faci pentru ea, prin mulţimea sentimentelor de bine pe care te face să le trăieşti…însă e o stare incomensurabilă totuşi…Niciodată nu poţi să exprimi profunda gratitudine faţă de ea…nu există destule cuvinte care ar putea fi rostite… prea multe clişeuri ne doboară.

Eu: Înţeleg acum…E ca atunci când mi-ai spus că, dacă mi-ai mărturisi că te-ai îndrăgostit de mine, ar fi un clişeu, dar ar fi adevărat…sentimentul pe care îl ai pentru mine intră în categoria incomensurabilelor..

Tu din nou: Incomensurabil pentru că nu se poate contoriza în cuvinte…incomensurabil pentru că nu are limite pentru a putea fi măsurate…

Eu: Se poate aplica regula bobului de nisip …

Tu: Mai trebuie să ştii despre boabele de nisip că ele stau mereu cu alte boabe laolaltă, formând grămezi. O grămadă e formată din cel puţin două boabe de acelaşi fel…

Eu: Adică…hmmm..şi dacă găsesc un bob de nisip într-o grămadă de boabe de grâu?

Tu: Atunci bobul de nisip e pierdut într-o grămadă de boabe de grâu, în mod voluntar.

Eu, cu uimire: Cum face pentru a reveni la grămada sa? Cum o va recunoaşte când va dori să se întoarcă?

Tu, cu inima mare: Nici o grămadă nu este conştientă de boabele sale. Ea nu ştie că este o grămadă decât atunci când nu mai există, când boabele o părăsesc pentru ceva mai bun. Boaba aceea de nisip pe care ai găsit-o în grămada de grâu îşi va fi dorit să fie acolo. Ştii…există momente când toate boabele se maturizează.. Când se întâmplă asta, ele părăsesc grămada din care faceau parte, pentru că, de fapt, în sinea lor, se identifică cu o alta. Atunci, boabele acestea vor forma o grămadă nouă.

Eu, întrebătoare: Bine dar…de ce nu s-a alăturat unei alte grămezi de nisip..boaba de nisip?

Tu, hotărât: Pentru că toate grămezile de nisip sunt la fel…ele au aceeaşi filosofie de viaţă…Filosofia de viaţă a grămezii de nisip este: “umple un gol pe care nimeni nu-l vede”; pe când filosofia grămezii de grâu este: “fii de folos pentru cine are nevoie să te semene pentru a te naşte iar”.

Eu: Filosofii diferite…mă gândesc acum că cea a grămezii de nisip ar putea fi prea puţin pentru un bob de nisip care vrea să îşi depăşească condiţia.

Tu, din nou: Filosofia bobului de grâu înseamnă recunoaştere, reinventare, aşteptarea revenirii…Ceea ce, pentru bobul de nisip, va fi un scop la un anumit moment dat al maturităţii sale.

Eu: Dar ce se întâmplă dacă bobul de nisip nu este primit de grămada de grâu? Până la urmă…un bob de nisip nu va fi niciodată un bob de grâu.

Tu: Ei bine…ştii însă ce cred? Cred că… un bob de nisip poate fi un bob de nisip, dar cu o inimă de bob de grâu.

Eu, şoptit: Atunci,eu pot să spun că ceea ce mă faci tu să fiu este echivalent cu o grămadă de boabe de nisip, dar cu o inimă de bob de grâu. Incomensurabil…

ER

2008-08-12T02:29:00.000-07:00

Eleanor: Rosai…Dar tu ce crezi?

Rosai: Ce să cred despre ce ?

Eleanor: Despre ea .

Rosai: Care ea ?

Eleanor: Ei, cum care ea ?

Rosai : Nu ştiu despre ce vorbeşti.

Eleanor:Vai! Despre ea…EA, EA! Mie mi se pare că a început să ne invadeze. E prea mult pentru noi. Tu…tu ce crezi despre ea ??

Rosai: Înţelege că nu pot să răspund…nu am toate cunoscutele. Nu ştiu cine este ea, nu ştiu ce face, nu ştiu ce speranţe are. Nu ştiu ce vrea, cine a recomandat-o.

Eleanor: Credeam că tu ştii mai multe. A început să apese greu pe noi. Respir din ce în ce mai greu.

Rosai: Ceea ce nu te omoara te seduce, ştii cum se spune..

Eleanor: Eu ştiam altfel…ce nu te omoară te face mai puternic.

Rosai: Ceea ce te face mai puternic te sedează…intri într-un fel de somn adânc…din care nu te mai poţi trezi. Mi s-a întâmplat şi mie odată. Simţeam că plutesc…totul avea alte forme, cerul era o stea şi norii abisuri. Intram într-o horă..un dans în care ne ţineam strâns de mână. Şi apoi mă aflam la marginea unei prăpăstii. Mă ţineam într-un fir de aţă albă…Toate sunt cusute cu aţă albă…de unde atâta aţă albă? Cine o produce? Mi-ar trebui o duzină de papiote de aţă albă…

Eleanor: Aţa neagră nu merge?

Rosai: Păi nu se vede bine…Aţa albă e albă ca să se vadă.

Eleanor: Se vede numai când e cusută pe negru…Şi invers, aţa neargă s-ar putea vedea numai atunci când e pe alb.

Rosai: Totuşi, prefer aţa albă..sunt mai multe lucruri negre de cusut decât albe ca s-o folosesc pe cea neagră.

Eleanor: Oaia neagră…de ce e neagră? De ce nu e albă? De ce oaia neagră a turmei?

Rosai: Pentru că cele negre sunt mult mai rare decât cele albe…

Eleanor: Mă ntreb…oare oile negre au conştiinţa că sunt oi negre? Pentru că eu nu cred că ele ştiu…eu cred că ele se cred oi şi atât. Tu ce crezi că eşti?

Rosai: Eu…am aripi. Atât ştiu despre mine. Nimic mai mult, nimic mai banal…Sunt o chestie cu aripi.

Eleanor: Câte sunt ? una…două..două aripi! Ai două aripi…imense. Ai putea să mă cuprinzi cu ele şi să mă ţii acolo. Crezi că se molipseşte? Să ai aripi? Vreau să am şi eu! Dar vreau mai multe!! O duzină de aripi!!

Rosai: Aripile se primesc de la început. Dacă nu le ai, nu le ai şi gata!

Eleanor: Nu se pot comanda? Nu se pot implanta..pui de aripi care să-mi crească şi mie în dreptul umerilor care acum îmi par atât de grei…ce umeri uşori aş avea dacă ar fi o duzină de aripi!! Ca o duzină de trandafiri!! Gata! Ştiu ce vreau de ziua mea! Vrei să-ţi spun? Uite, de ziua mea vreau să primesc o duzină de aripi!

Rosai: Aripile nu se pot oferi în dar. Aripile nu se pot cumpăra de nicăieri…nu poţi să mergi la aripărie aşa cum te duci la florărie şi să spui: “daţi-mi vă rog, o duzină de aripi”…

Eleanor: Trebuie să existe o aripărie pe undeva…de unde se importă oare? Unde cresc ele??

Rosai: De ce nu înţelegi…nu poţi să ai aripi doar pentru că vrei să ai aripi! Nu se dobândesc…

Eleanor: Dar ia ..uite-te mai atent la umerii mei…nu e nici o urmă de aripi? Poate că sunt mici, mici de tot…

Rosai: Nu…nu sunt.

Eleanor: Şi asta ce mă face să fiu? Te pomeneşti că vreo dezaripată ceva? Dar dacă tu nu vezi bine? Ar trebui să privesc o oglindă…ea mi-ar spune sigur dacă am sau nu aripi. Adu-mi-o! Despre ea este vorba…

Rosai: Să ştii că oglinda te minte uneori…

Eleanor: Şi tu mă poţi minţi la fel de bine.

Rosai: Da dar, oglinda te poate face să pari alta. Eu zic să te gândeşti bine înainte să faci asta. E o chestiune de viaţă şi de moarte.

Eleanor: Dacă oglinda mi-ar arăta aripile, atunci aş putea muri de fericire şi aş putea trăi mai departe…Cât de tare apasă…

(Aşezată în faţa unei oglinzi ovale, mare, Eleanor vorbeşte cu ea însăşi:)

Ea e... Mă aşteptam să-mi arăţi aripile (ridică din umeri; umărul drept, apoi umărul stâng)...nu o adunătură de culori neaoşe şi rebele, care nu-şi mai încap în forme (se aşează pe spate, jos, întinde braţele în lateral mimând că ar avea aripi, caută să le simtă).

(se întoarce cu faţa la oglindă): Uite..ochiul meu drept e mai albastru decât ochiul meu stâng...şi buza mea de sus e mai mică decât cea de jos...şi mâinile mele mici (îşi priveşte mâinile, le arată oglinzii:) Mâinile mele mici care şi-au dorit atât de mult să ştie să cânte la pian...eu cred că mâinile oamenilor spun multe despre ei..mâinile definesc (privindu-le în continuare cu pasiune) . Nu pot să spun exact..dar ştiu că toate mâinile au o poveste...mâinile ţin un secret; ele sunt tot ceea ce ţi-ai dori să fii. Mâinile mele, de exemplu...sunt mâini de om cu aripi; mâini mici, infinite..mâini care îţi pot contura chipul şi mâini care te pot ţine strâns, fără a-ţi da drumul vreodată... dar unde sunt aripile?…Trebuie să fie pe undeva. Imposibil…arată-mi aripile!

Rosai (ironic): Ei? Ţi-ai văzut aripile? Ce ţi-a arătat veritabila oglindă?

Eleanor (dezamăgită, uitându-se peste umeri): Ştiu că am aripi…doar că nu se văd cu ochiul liber. Simt că le am! Oglinzile nu arată întotdeauna tot! Rămâne cu ochii aţintiţi în oglindă. Privindu-se, ea intră într-o altă lume, în lumea oglinzii.

Eleanor: Uite-le! (aripi mari, albe îi apar în prelungirea umerilor perlaţi). Frumoasele mele aripi!

Rosai: Eleanor! Trezeşte-te! Oglinda te trage în lumea ei! Eleanor! Tu nu ai aripi, Eleanor!! Oglinda te face să vezi ceea ce vrei tu să vezi…Ea e cea care apasă.

Eleanor: Nu e drept..De ce să fii numai tu cel cu aripi? De ce îmi iei aripile, sfidându-le existenţa! De ce nu crezi în aripile mele? Aripile mele albe…Oglinda le arată atât de clar, iar tu…tu nu le poţi vedea, Rosai…

Rosai: Eleanor, tu eşti o inimă! Eşti o inimă care pompează viaţa! Tu nu poţi să ai aripi! Tu dai viaţa şi iei viaţa…eşti prima şi ultima care bate în ritmul secundarului.

Eleanor: Inimile pot avea aripi! Voi fi o inimă înaripată…nu o inimă simplă.

Rosai: Eleanor, aripile mele sunt pentru a te ţine pe tine. Sunt aripi pentru o inimă! Iar tu eşti o inimă pentru două aripi…nu poţi să schimbi ceea ce ţi-a fost dat să fii! Dacă faci asta, dintr-o ambiţie nebună de a avea şi tu aripi ca ale mele…mă vei distruge; pentru că, vezi tu, aripile mele nu pot exista fără ca inima ta să fie aşa cum e acum. Nu vei mai fi o inimă..vei fi o inimă înaripată…iar rostul meu se va spulbera. Ah, oglindă!

Eleanor: Oglinda arată ceea ce trebuie. Arată ceea ce sunt. Oglinda…(se apropie prea mult, oglinda se sparge, încetează a-şi mai vedea aripile) Aripile mele…Rosai! Aripile mele sunt bucăţi!

Rosai: Inima mea…

Eleanor: M-am apropiat prea mult..

Rosai: Oglinda se sparge şi atunci, imaginea din ea sare în mii de bucăţi. Important este ce rămâne din tine după ce te-ai privit. Tu..eşti o inimă. Şi vei rămâne o inimă…care îmi sedează aripile, care nu mă omoară, dar care mă face de o mie de ori mai puternic.

Oglinzile se sparg, o inimă rămâne o inimă şi atât, iar aripile lui Rosai rămân scutul inimii lui Eleanor.

how they play

2008-08-12T01:31:00.000-07:00

Cand privesc un animal care se joaca, stand la panda si apoi, de-o data, napustindu-se, ma gandesc cu ce suntem noi, „astia” diferiti de el. Imi vine clar in minte ce spun mare parte din manualele despre comunicarea umana, ca ceea ce ne distinge de el e capacitatea noastra de a emite si recepta simboluri; abilitatea dea a coda si de a decoda sensuri, deci posibilitatea de a atribui un sens comun fiecarui element care ne compune "simfonia". Comunicarea umana e ca o simfonie clasica. Diferenta majora insa, e-n originea ratiunii. Ratiunea animalului are punctul de plecare in instinctul de supravietuire; motiv pentru care tot ceea ce face este pentru a supravietui. Ratiunea animala e condusa de lupta pentru putere: violenta e inerenta si apare atunci cand vine vorba de hrana, de inmultire si de teritoriu. In orice caz, ratiunea de a fi a animalului este aceea de a exista.
Pentru noi, "astialaltii", din cauza simbolului, ratiunea de a exista e completata de aceea de a semnifica. Omul exista si semnifica; insusi faptul ca exista nu e de ajuns pentru a spune ca el si semnifica. Instinctul de supravietuire, as zice, e completat de un instinct de a simboliza, sau, altfel zis, instinctul de suprevietuire e instinctul de simbolizare. Mathematically speaking,omul exista daca si numai daca emite si recepteaza sensuri. Sensul sau e insusi sensul. Sensul animalului e instinctul de supravietuire. Nimic nou sub soare.

"Vă dorim călătorie plăcută !"

2008-04-23T00:42:00.000-07:00

nu vreau să comentez ambuteiajele care se formează în Bucureşti atunci când plouă...toată lumea face asta şi e normal să te revolţi pentru asta: nu ajungi la timp, stai ore întregi în autobuz cu nişte necunoscuţi care suspină şi încep să dea din picioare de nervi...mi s-a părut amuzant..probabil pentru că eu nu mă grăbeam să ajung undeva...dar cel mai amuzant a fost când, după o oră de stat în 385 pe un traseu pe care în mod normal se fac 5 minute, intră urmăroarea frază: "vă dorim călătorie plăcută!". Pentru câteva minute, toată lumea, încruntată şi agitată, a zâmbit...un zâmbet ironic, e adevărat, dar un zâmbet, un zâmbet conspirativ...E adevărat că situaţia în care toţi ne aflam...ne-a determinat să receptăm mesajul ratb-ului într-un mod ironic...şi atunci m-am gândit: dece să nu aibă ratb ul în situaţii de genul ăsta anumite mesaje, cu un conţinut comic, pe care să le difuzeze? Unora s-ar putea să nu le ardă, dar măcar le-ar mai distrage atenţia ...şi nu ar mai avea atât de multe riduri..

de florii...în curtea ţăranului român

2008-04-19T09:49:00.000-07:00

Meşteşugari de peste tot din România, cuibăriţi în casele de la Muzeul Satului au venit să ne aducă tradiţia, de Florii, ca să ne amintească de frumuseţea lucrurilor simple...ce bine te simţi şi ce sentiment vibrant când îi vezi cum fac arta...ouă încondeiate...şi conştiinţa mea de viitor om de pr îmi spune...făcând o comparaţie cu Muzeul satului din Suceava, care nu prea are vizitatori de obicei...că sărbătorile adună oamenii la Muzeul Satului din Bucureşti- aşa a devenit un loc popular...dar mai e un mic detaliu: unii din cei care vin aici...vin cu dorinţa de a-şi aminti şi de a simţi putin din atmosfera de la bunici (amintire pe care, inevitabil, am avut-o şi eu... interesant cum unele locuri îţi amintesc de altele...mirosul de fân uscat, câmpul de spice de grâu...toate mi-au venit în minte cât am stat acolo).Mai sunt şi părinţii care vin cu copiii pentru a le arăta o bucăţică din tradiţie... sentiment reconfortant...

Intraţi! Sunteţi bine veniţi!

Loc memorial. Piaţa Universităţii

2008-04-17T11:21:00.000-07:00

un film documentar, născut aproape arhivistic, al acestei memorii care îşi pierde din valoare..."Loc al memoriei. Piaţa Universităţii"- Valeriu Antonici, Mihai Bănică-demonstrează că încă nu s-a descoperit un leac pentru vindecarea memoriei...un film care îi întreabă pe oameni în plină stradă ce anume le evocă acest loc- parte din imaginarul Revoluţiei din 89.Distincţia dintre memorie şi istorie este fundamentală. Aşa începe discursul lui Mihai Bănică. Pentru că memoria implică participare, istoria se povesteşte, memoria se simte, se "doare".

Piaţa Universităţii este ambivalent: este un loc al memoriei, dar şi un loc al istoriei...un loc luminat, dar care astăzi trebuie să îşi redobândească acea lumină. Mi-am dat seama, vizionând şi trăind acest film care surprinde reprezentarea pe care românii o au despre acest moment din memoria României, amalgamul care este astăzi Piaţa Universităţii: contrastul frapant dintre loc al sacrificiului şi simbolurile lumii consumeriste,bannere publicitare, loc al suporterilor pentru a sărbători...nu există nicio ordine ... Şi care va fi viitorul Pieţei? Se întreabă autorul...

Ce se va întâmpla cu acest loc al memoriei-mă întreb- vă întreb şi pe voi.

dialog de stele in zi

2008-04-17T01:27:00.000-07:00

-de multe ori te gandesti ca poate e mai bine sa renunti...ca poate e mai simplu, ca poate va fi mai bine asa...si apoi, iti amintesti ca asta ar fi o dovada de slabiciune...nu se preteaza la tine..dar totusi...oare n-ar fi mai simplu daca as renunta? ce ma face sa continui?
-pofta.Dorinta de a starui si incercarea de a astepta...speranta...acel ceva lipicios, care apare atunci cand vrei sa renunti..."we all are made out of stars"scria pe tricoul cuiva.
-dar stelele..mor si ele...dispar pentru totdeauna din bolta. Nu e nicio cale de intoarcere...there is no way back...cum poti sa spui ca suntem facuti din stele?
-vorbesc de o constelatie...suntem facuti din stele care mor...si din stele care se nasc...iar cele care mor sunt inlocuite mereu de cele care se nasc..e un circuit, intelegi?stelele care se nasc umplu golul lasat de cele care mor..nu suntem niciodata la fel..nu ramanem aceiasi...
-si daca...stelele nu s-ar mai naste? ce s-ar intampla cu constelatia atunci?
-atunci...trebuie sa astepti sa se faca noapte...noaptea naste stele...

Mo s-a intors!!

2008-04-16T23:58:00.000-07:00

after the rain comes sun, after the sun comes rain again...N-o sa incep prin a explica motivele pentru care nu am mai postat nimic pe blog...n-am mai vrut si gata...acum, am revenit pentru o vreme...si asta pentru ca olimpiadele comunicarii au inceput si pentru ca vrem, nu vrem, trebuie sa ne bloguim pentru asta...Sooo!!! Blogareala!!!

Interesant cum daca nu esti constrans de anumite imprejurari, nu ajungi sa faci lucruri...ma gandeam zilele trecute la asta...ideea e ca nu stiu cat de mult imi place sa ma disec...pentru ca blogul e ca un laborator de disectie..nu stiu cat de mult vreau sa spun despre mine..nu stiu cat de mult vreau sa ma expun...sa incep sa ma dezbrac in fata voastra...in fine..in primul rand nu inteleg de ce ar sta cineva sa citesca ce am spus...la cate se intampla astazi..de ce te-ar interesa gandurile mele? ca am ajuns sa citim mai mult bloguri decat carti..poate e adevarat..dar totusi...oricat de mult m-as stradui sa inteleg motivele pentru care sa scriu pe blog, nimic nu se intrezareste la orizont...bloguim, pur si simplu...si facem loc unei noi clase sociale: blogger-ul!!!
Mo, the blogger, is here to take a glimpse!

OC !!!

2008-04-14T03:31:00.000-07:00

HAI PE STADION!!

Never 2 little, 2 late for diamonds

2008-01-17T13:55:00.000-08:00

Fiecare zi e o comoara. Si pentru ca e atat de aproape de tine, nu o vezi. Noi stam pe comori si nici macar nu stim asta. Stii povestea batranului care a plecat in cautarea diamantelor ? Batranul era indragostit de diamante, erau niste pietre aparte, inestimabile, stralucitoare, dar si foarte rare. Dorinta de a colectiona diamante l-a facut chiar sa renunte la propria locuinta, plecand in cautarea pietrelor pretioase. Dupa o vreme, o mare descoperire s-a facut... o mina de diamante... aceasta se afla chiar in adancimea pamantului pe care isi avea el livada.
Nu stiu daca e bine sau nu ... ca nu vedem comorile, ca le confundam cu altele sau ca pur si simplu nu ne intereseaza. Poate ca unii ar fi mai tristi decat sunt deja, poate ca altii vor deveni mai recunoscatori ... Depinde.
Dar nu e niciodata prea tarziu sa-ti pui ochelarii care estimeaza diamantele...

Life is so peculiar
You get so wet in the rain
You get so warm in the sunshine
It doesn't pay to complain

When I get up each morning
There's nothing to breathe but air
And when I look in the mirror
There's nothing to comb but hair
And when I sit down to breakfast
There's nothing to eat but food
Life is so peculiar but you can't stay home and brood

Oh life is so peculiar
The deserts only got sand
The oceans only got water
(and you can't drink it all)
You never know where you stand

When I get out to dinner
There's nothing to wear but clothes
Whenever I get sleepy
There's nothing to do but doze
Whenever I get thirsty
There's nothing to do but drink
Life is no peculiar that it makes you stop and think

Yes, life is so peculiar
A fork belongs with a knife
Corn beef is lost without cabbage
A husband should have a wife
Life is so peculiar but, as everybody says, "That's life"

Oh life is so peculiar
A bird can usually sing
A pearl is made by an oyster
You can be sure of a thing

Well when I get tired of resting
There's nothing to do but walk
When I don't care to listen
There's nothing to do but talk
When I'm up in an airplane
There's nothing to do but fly
Life is so peculiar but I always wonder why

Simplest

2008-01-08T11:22:00.000-08:00

Yes, I do believe simple is the best, the funkiest. Sa te intorci la lucrurile simple e ca si cum te-ai intoarce in timp, e ca si cu te-ai revedea si resimti copil din nou. Nu poti sa iti amintesti de lucrurile simple decat atunci cand te afli in preajma unor oameni simpli. Simpli, dar cu mari asteptari. E sfidator de emotionant, sfidator de adevarat. Intotdeauna am crezut in lucrurile simple, fara complicatii- si de fapt totul este simplu, daca este tratat ca atare. Eu ii dau semnificatie, ii atribui un sens si lucrurile simple castiga intotdeauna. Simplu nu inseamna usor, probabil ca ti-ai dat deja seama; simplu inseamna fara complicatii, fara ate incalcite, este starea permanenta de inceput. Anul acesta, este anul reintoarcerii la simplitate.Pentru ca e o provocare. Aminteste-ti de lucrurile simple si gandeste-te la oamenii simpli pe care i-ai cunoscut pana acum, la zambetul lor clar,la ochii lor stralucitori de dorinta, la chipul cald. Simple things never go to an end . Have a simple 2008 !!!

20 under 25 Forbes

2007-12-05T14:54:00.000-08:00

The top earning young superstars
There it is: the list . Starting with LeBron James ...
http://www.forbes.com/2007/12/01/celebrity-hollywood-media-cz_lg_1204kidstars.html

29 things

2007-11-29T12:51:00.000-08:00

Rarely you have given the chance to feel, to hear and to smile the way I did today at Odeon Theatre, when I felt the stage gravitating round a magic piano, round the magic fingers of a truely talented man named Marc Bischoff. Simply amazed by his person, I felt the luckyest woman on the entire Earth to have listened the concert.
Slowly, I'm contouring the horizons of the tings I desire, the horizons of what I enjoy. Tonight, helped me tremendously ...
The day with a wide smile

NOVEMBER PE LIPSCANI

2007-11-28T03:46:00.002-08:00

How fast do you think your fingers could be ?

2007-11-27T02:12:00.001-08:00

Jake Shimabukuro,ukulele, fantastic sound !
What do you think about your fingers now?

Re :

2007-11-24T14:07:00.000-08:00

Haide, Andrei... ca ar fi mai bine daca te-ai muta o vreme in Orientul Mijlociu ! Heba e supercool, si in plus..cred ca ti-ar face bine la spiritul tau de familist..ca dumneaei asta isi doreste..Sa intareasca familia...Ai fi mai fericit din punctul asta de vedere ..Asta ca sa vezi ca nu vorbesti de unul singur...

"In numele lui Allah, milos si iertator, sa distrugem tabuul sexului din Orientul Mijlociu !!" Heba Kotb

2007-11-23T03:25:00.000-08:00

Ce vrea sa faca femeia? Pai e foarte simplu... sexolog de profesie(singurul din Orientul Mijlociu) si mai ales in calitate de femeie frumoasa care respecta cu strictete traditia musulmana,ea vrea sa salveze culpul, familia. Pana la aparitia femeii, imi era necunoscut faptul ca in Coran se vorbeste despre orgasmul feminin si despre sodomie. Heba foloseste, pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea salvatoarea a universului de citate din Coran: in capitolul intitulat Al-Baqara, Mohamed le ordona barbatilor: " Lasati-le pe femeile voastre sa ajunga inaintea voastra la orgasm". Avand in vedere ca islamismul e o credinta care include multe tabuuri sub valurile vaporoase, as spune ca femeia contrazice credinta.. insa ea..n-ar spune asta : " Islamul a inteles ce este sexul cu mult inaintea restului lumii"(aha! ati inteles de ce era un tabu ??pentru a nu desconspira principiile fortificatoare)" Sexologii Masters si Johnson au descoperit orgasmul feminin abia in anii '50, iar profetul Mohamed vorbise despre asta cu 14 secole inaine"..Uimitor, nu-i asa ? In orice caz, astfel de afirmatii din Coran o fac pe femeie sa fie extren de mandra ca este musulmana .
Ideea e urmatoarea: conferintele, dezbaterile si emisiunile ei despre sex sunt cautate in toata lumea islamica, chiar si in Arabia Saudita, in Statele Unite si in Europa.
Emisiunea Hebei, Kalam Kabir(Marea Conversatie) vorbeste la televizor despre sex, desigur, cu toata rigoarea islamica. Abordand un subiect care a fost supus tacerii de mai bine de 4000 de ani(ar trebui sa ne intrabam de ce, din moment ce Mohamed se manifesta pozitiv in legatura cu acest subiect) Heba doreste sa "des-harem"-izeze sexul si practicile adiacente ale acestuia.
Din cate inteleg, discursul Hebei este dovada nasterii unui nou islam. Interesant de urmarit acest proces...
Daca vorbeste despre orgasmul feminin, asta nu inseamna ca Heba este o feminista...in niciun caz: "barbatul si femeia nu sunt egani, sunt complementari si nu mi-e rusine sa spun ca o femeie are nevoie de un barbat in aceeasi masura in care un barbat are nevoie de o femeie". Very good, Heba !Interested ? vistit http://www.hebakotb.net/ This is the Joy of Life !!

THE DAY I PLAY

2007-11-21T01:48:00.001-08:00

GONE IRISH

2007-11-19T21:57:00.001-08:00

Cat de aproape, cat de departe ? I don't have the slightest idea. Cat de tare si cat de incet ? Miscarea piciorului trebuie sa fie acordata si incordata. Picioarele trebuiesa fie mereu deschise, trebuie sa sari cat de sus. Cea mai mica abatere de la ritm inseamna moartea dansului, dar mai ales, moartea sincronului. Dans irlandez. Ce-ti poate spune asta ? Multe. Eu l-am inceput... dar trebuie sa-mi imbunatatesc tehnica- hips and hops, skips, sevens. Am pornit cu dansul softshoes..tocmai pentru a capata experienta unei tehnici bune. Va urma apoi dansul cu hardshoes. Sunt cele 2 categorii de dans irlandez...
Workshopul de doua zile,17-18 noiembrie , la Centrul de dans,cu Anne -Marie Cunningham- tanara "hop- erita" irlandeza- a fost foarte solicitant... Ei danseaza irish cu foarte multa naturalete..danseaza irish la petreceri...tinerilor le place sa-l danseze.. e ca si cum noi am dansa pe muzica noastra populara...o mare parte dintre noi... Dar e different, in orice caz... Perspectiva asupra dansului si a modului de a-ti petrece timpul liber havin' fun e cu totul diferita. Daca nu dansezi in timpul zilei , iar noaptea petreci, n-ai inteles nimic din spiritul irish. Pentru 2 zile am testat acest stil de viata. Si a fost fun! A fost really fun !!! Anne va mai veni in ianuarie. Voi fi negresit acolo. Pentru ca imi place irish... GONE IRISH FOR GOOD !!

Cu bastonul prin Bucuresti

2007-11-16T10:07:00.000-08:00

Ei bine, mi-am luat baston. Si am pornit cu el in pas de mars. Cu bastonul in Bucuresti. E bine sa ai un baston...functioneaza ca un GPS...doar ca se bazeaza mai mult pe frecventa instinctului...tau.

Locul din care a inceput totul : Arcul de Triumf - "Caci noi vom fi ai patriei triumfatori !"

Si mergand pe Kiseleff, pe Soseaua Kiseleff, impreuna cu Marie Curie, am descoperit o pleiada de case numa bune..case dintr-alea cu iz vechi, dar nu inspaimantatoare..case din care din orice moment ar fi putut iesi o Majestate. Case incarcate cu iz de istorie..

De fapt, venisem pentru un film. Un film impresionant, la Ministerul Culturii si Cultelor, filmul fiind o parte a festivalului UMAFILMFEST,FOTO-REPORTAJ, PRIVIND COPIII, un festival de film despre drepturile copilului, trade mark Unicef.Ce se mai intampla cu copii in genere ? De cand ti -ai mai pus intrebarea asta ? Dar poate mai intersant ar fi sa te intrebi ce se intampla cu copiii din Africa. Am sesizat , in orice caz un interes din ce in ce mai mare pentru Africa, pentru soarta celor de acolo. In America exista si o campanie, numita GO RED, care probabil ca a devenit un trend- mai multe companii colos au introdus intre produsele lor, o linie RED: Apple au introdus I poduri rosii, Nike o linie de accesorii rosii, tricouri cu inscriptii de genul INSPI(RED) , etc.. Oprah si Bono, impreuna cu alti indivizi faimous s-au unit pentru sustinerea cauzei Africane.. Aici merita mentionata si mai mult decat atat, ascultat, India Arie, cu o melodie sugestiva si plina de speranta , "There's hope" . Imi si vin in minte versurile de la refren : There's hopeIt doesn't cost a thing to smileYou don't have to pay to laughYou better thank God for that . In orice caz, drepturile copilului in Africa sunt la pamant... However, m-as astepta la prea sa ne gandim si la asta- adica ar mai fi inca un lucru in plus pe care , nicicum nu l-am putea rezolva, avand in vedere cum stam, noi romanii la capitolul copii si batrani..ca sa nu mai vorbim de caini vagabonzi... Well, si asta spune ceva despre noi: fiecare dupa posibilitati...

Si cum spuneam, filmul , o poveste de Oscar, s-a numit TOTSI , de Gavin Hood (SUA, 2005, 94min) are in centru povestea unui copil al strazii, la 19 ani, caruia i se schimba radical viata din clipa in care fura masina unei femei si, odata cu ea, bebelusul ramas inauntru. Filmul te plaseaza intr-o cu totul alta lume, o lume cosmar pentru tine dar o realitate pentru cei care urmaresc o noua "afacere" pentru a putea trai, usurinta cu care se poate face o crima e destul de frapanta...

Dependent de accidente

2007-11-16T05:26:00.000-08:00

S-a afirmat odată că ultimul lucru pecare l-ar putea descoperi un locuitor de pe fundul mării ar fi apa. El ar deveni conştient de existenţa apei numai dacă un accident l-ar aduce la suprafaţă şi l-ar pune în contact cu aerul.

E ceva nou ? Well, it's always something new! But ...yes, there is a but.. nu mi-e foarrrtee claar de ce e un accident..caci un accident impune asteptare..asta ar insemna ca , practically and not theoretically speaking, depindem de accidente pentru a ne putea da seama de lucruri , in general... si ca nu ai avea nicio implicare . Nu stiu daca's de acord cu asta... Eu cred ca de fapt e fifty- fifty.

Si mai exista un risc: daca accidentul nu se va petrece , sau se va petrece prea tarziu...then what ?

the morning after...

2007-11-14T23:58:00.000-08:00

The morning after you won, the morning after you lost, the morning after everything you do in general. Because I woke up with this idea, the morning after I created my blog, that the importance of "what you do" is not as big as "what you do after".

Ce faci dupa? Dupa ce ai castigat, ce faci cu victoria? Cum o folosesti pentru mai departe?? Am senzatia ca orizontul nostru nu poate merge mai departe de a ne dori sa facem ceva si atat. Poate ca e nativ...echivaleaza cu a avea o strategie. Romanei nu ii este cunoscut acest cuvant: strategie. Ce face Romania dupa ce a intrat in UE? te-ai gandit la asta, sunt sigura. Ce faci cu libertatea dupa care ai tanjit multa vreme si pe care ai obtinut-o in final? "What you do after" tine de strategie. Ai fost admis intr-o universitate- ce faci dupa? Ai fost angajat la o agentie de publicitate? Ce faci dupa asta ?Cum te descurci?Cum te mentii? Cred ca daca am privi mai in serios la "ce facem dupa" ce am realizat ceva, am trece mai usor de unele faze..care... ma gandesc, te tin in loc inutil. Cred ca eu incerc sa definesc acu, viziunea. The power to envision the invisible. Sa vezi camera plina, o lampa pe birou. Tu cum vezi camera verde ?

Dialogu'monologul celor 2

2007-11-14T17:10:00.000-08:00

Ea: Asa incep. M-am hotarat. De azi m-am hotarat. Azi sarbatoresc ziua mea de blogger !

El: La multi anii!!!

Ea: Multumesc!!! Ce veselie!!!

El: Asa mai esti si tu in rand cu lumea...acum..uite..ai rostit primele cuvinte ! Bravo! Ce blogger-ita draguta! A rostit si primele ei cuvinte..Acum va trebui sa invete sa mearga, micuta blogger-ita.

Ea: Sa merg?Cum adica sa merg ? Unde sa merg ?

El: Sa mergi tinandu-te de mainile cuvintelor.

Ea: Pai stiu sa fac asta de mult ! Stiu cum sa le tin de mana... si mai stiu un truc..stiu sa le tin si de picioare in caz ca fac figuri si vor sa fuga... stiu sa ripostez daca le apuca dambalua..stiu sa ma apar de ele.. ca asa e ..cuvintele devin si violente uneori..alteori sunt atat de iubarete... Cuvintele sunt actori buni..actori pe hartie!

El: Atunci e bine.

Ea: E bine.

El: E foarte bine.

Ea: Mai bine de atat nici ca se poate !

El: E bine !

Ea: Daaa, bine!

El: Atunci..eu am plecat! Ramai cu bine !

Ea: Raman. Dar ce faci ..pleci ?

El: Da, trebuie sa ajung la o intalnire..

Ea: Te mai intorci ?

El: Daca ma mai intorc ?

Ea: Da..daca te mai intorci..

El: Nu stiu...eu zic sa nu ma astepti... voi lipsi cam mult..

Ea: Voi numara zilele pana cand te vei intoarce.

El: Te rog sa nu faci asta !Vei imbatrani !

Ea: Voi numara si orele.

El: Vei avea o barba mare si alba !

Ea:Si minutele!!el-Si vei ramane in gura cu un singur clont.

Ea: Si secundele !(el se retrage si pleaca)

Ea: Tu chiar ai plecat... Hei !Intoarce-te! Nu vorbeam serios.. era o gluma..o gluma proasta. N-as putea numara atat de mult! Si in plus..daca as face asta..mi s-ar arde ochiurile pe care le-am pus la gatit ... Haide..nu te mai prosti ! Unde esti ? Eeeellll!!Unde estii?Hai la masa! Come out, come out,wherever you are ! (liniste totala, se aud ouale facandu-se). Bine, hai ca incep sa numar ! Dar numar pana la 10, sa stii ! 1, 2, 3...4, 5 ,6 ,7...,8,9 ..9 si un sfert, 9 jumate, 9 patrcinci, 10!